Argumente

Loc încărcat de istorie, Rucărul este depozitar peste vremi ale multor isprăvi legendare, martor veridic dar şi participant direct la fapte şi evenimente cardinale din istoria ţării. Descoperirile arheologice din epoca bronzului, existenta Castrului roman Scărișoara și a dalelor drumului Transalutanus pe care călătorii călcau, mai ieri, în Posada, conferă certitudine locuirii străvechi a acestor meleaguri. Culoarul Rucăr-Bran a legat și consolidat civilizația românească de-o parte și de alta a Carpaților. La acesta intretăiere de drumuri au fost așezați Cavalerii Teutoni, de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, în anul 1211. Principala misiune militară dată cruciaţilor de regele maghiar era oprirea năvălirilor "păgâne" de la sud de Carpaţi, în special a cumanilor turanici.

Cavalerii cruciaţi au parcurs de mai multe ori drumul Bran-Rucăr-Câmpulung pentru alungarea din zonă a cumanilor turanici cu care au avut confruntări armate până în anul 1224 când au obţinut o victorie decisivă împotriva acestora. Cavalerii ospitalieri porniţi în urmărirea acestora, pătrund în părţile nord-estice de la sudul Carpaţilor, unde au dat peste așezarea valaha , pe care au denumit-o RÜCHEN (Rucăr, astăzi), toponimic care s-ar traduce prin „satul din spatele munţilor”. Din acele vremuri datează legenda Izvorului Tămăduirii la Rucăr: Mituri, legende, vestigii istorice, tradiții perpetuate, cadru natural mirific – toate fac din zona Rucăr un punct deatracție turistică și culturală contemporană.

Legenda Izvorului Tămăduirii din Parcul Podișor.

În cultura şi civilizaţia popoarelor din toate zonele geografice ale lumii se găsesc numeroase legende și mituri apărute în urma unor importante momente și evenimente reale sau create de imaginaţia oamenilor, imaginație stimulată de fenomene naturale inexplicabile sau de faptele unor personaje istorice. Marea majoritate a legendelor şi miturilor, conţin informaţii despre asemenea momente, evenimente, fenomene sau personaje care au fost omise de către izvoarele documentare scrise.

Legendele și miturile contribuie la cunoaşterea detaliată şi explicarea corespunzătoare a sursei lor. Majoritatea legendelor cunoscute astăzi prezintă momente și evenimente istorice petrecute pe parcursul secolelor, care au impresionat puternic conştiinţa şi viaţa oamenilor. Oamenii la rândul lor le-au îmbogăţit cu date şi informaţii mai mult sau mai puțin cunoscute şi le-au imortalizat pentru posteritate. Asemenea legende şi mituri se găsesc şi în cultura şi civilizaţia românească. Ele se referă la evenimente, momente şi întâmplări din existenţa seculară a locuitorilor care au trăit pe teritoriile dintre Dunăre, Marea Neagră, Ceremuş, Carpaţii Nordici, Nistru şi Tisa.

Categoria cea mai numeroasă de legende o formează cele cu caracter local, care au apărut în urma unor evenimente, întâmplări şi momente din viaţa comunităţilor umane respective. O asemenea legendă locală este şi cea a Izvorului din Parcul „Podişor” din localitatea Rucăr-Argeș, apărută la începuturile Evului Mediu. Această legendă este legată de evenimentele politico-militare de la începutul secolului al XIII-lea, din sud-estul Transilvaniei şi nord-estul Valahiei. Ţăra Bârsei a fost un teritoriu integrat în cadrul regatului maghiar, începând cu mijlocul sec. al XII-lea cu această ocazie fiind aduși în zonă germanii-sași. Atacurile repetate ale triburilor cumanice, de origine turanică asupra Țării Bârsei creau o permanentă stare de nesiguranţă, ameninţând menţinerea acesteia sub noua dominaţie maghiară şi împiedecau extinderea ei la sud de Carpaţi. Pentru consolidarea stăpânirii asupra noului teritoriu, securizarea graniţelor regatului maghiar şi declanşarea expansiunii la sud de Carpaţi, regele maghiar Andrei al II-lea (1205-1235) aduce în anul 1211, cu acordul Papalităţii, Ordinul monahal-cavaleresc Teuton.

Printr-o diplomă regală, Ordinul avea obligaţia militară de apărare a Ţării Bârsei, de atacurile cumanilor turanici, de sprijinire a politicii maghiare, precum şi obligația religioasă de propagare a religiei catolice în rândurile populaţiei ortodoxe româneşti din zonă.

Politica de expansiune teritorială promovată de către regalitatea maghiară, coincidea cu cea a Bisericii Romei, de convertire la catolicism a românilor ortodocşi şi a cumanilor turanici păgâni. Având în vedere că Ordinul Cavalerilor Teutoni număra la începutul sec. al XII-lea cca. 2000 de membri, răspândiţi din Palestina până în Germania, se estimează că în anul 1211 au venit 40-50 de cavaleri.

Aceştia, împreună cu însoţitorii lor (scutieri, paji, slujitori, etc.) alcătuiau un contingent de câteva sute de persoane, care datorită disciplinei specifice pregătirii și experienței militare, constituiau o forţă militară remarcabilă. Având în vedere obligaţiile asumate faţă de regalitatea maghiară, la instituirea lor în Ţara Bârsei, cavalerii teutoni acţionează începând cu anul 1211 pentru impunerea controlului asupra principalelor căi de comunicare dinspre Valahia. Între acestea se număra și trecătoarea Giuvala, folosită de către cumanii turanici în incursiunile organizate permanent în sud-estul Transilvaniei. În acelaşi timp cavalerii cruciaţi procedează la fortificarea teritoriului încredinţat spre apărare, construind cetăţile de piatră de la Feldioara, Braşov, Codlea, Râşnov şi Prejmer.

La scurt timp după aşezarea lor în Ţara Bârsei (Terra Borza - toponim provenit de la numele tribului cuman al Borcenilor), cavalerii cruciați vor avea primele confruntări armate cu forţele cumane. Acestea pătrundeau prin trecătoarea Rucăr-Bran. După alungarea cumanilor din Ţara Bârsei, cavalerii teutoni află dincolo de Carpați existenţa unei aşezări valahe. Așezarea a fost descoperită anterior de către sașii din sudul Transilvaniei, pe care au denumit-o RÜCHEN. Numele acestei localități s-ar traduce prin „satul din spatele munţilor” datorită aşezării sale geografice.

Cavalerii cruciaţi au parcurs de mai multe ori drumul Bran-Rucăr-Câmpulung pentru alungarea din zonă a cumanilor turanici cu care au avut confruntări armate până în anul 1224, când au obţinut o victorie decisivă împotriva acestora. Cu ocazia luptelor purtate de către cavalerii cruciaţi, s-a creat o legendă care a intrat în tradiţia locală, ajungând până în zilele noastre.

Potrivit acestei legende, în timpul unei confruntări armate sângeroase cu forţele turanice, desfăşurată între RÜCHEN (Rucăr) şi Compo Longum (Câmpulung), 13 cavaleri teutoni au fost grav răniţi. Întorcându-se spre Ţara Bârsei cavalerii cruciaţi s-au oprit în modesta așezare românească Vicus Montes (Satul din Munte) devenit ulterior RÜCHEN. Datorită stării grave a celor 13 cavaleri, s-a stabilit tabăra pe promontoriul de la poalele dealului din partea de vest a localităţii, denumit astăzi Podişor. Poziția locului permitea o foarte bună supraveghere a căilor de comunicare din zonă, o apărare eficientă și o intervenţie rapidă în caz de primejdie şi dispunea de asemenea de un izvor cu apă potabila de calitate.

Dată fiind starea îngrijorătoare a celor 13 cavaleri, însoţitorii acestora au procedat la spălarea şi dezinfectarea rănilor cu apa izvorului existent aici. Potrivit legendei, starea fizică a cavalerilor răniţi a cunoscut după scurt timp o ameliorare surprinzătoare, urmată apoi de o vindecare totală. Datorită efectelor miraculoase ale apei izvorului din Podişor, Izvorul a fost denumit de atunci Izvorul Tămăduirii.

Această vindecare miraculoasă a dat naştere unei legende care a devenit cunoscută în zonă încă din momentul producerii fenomenului şi a dăinuit în conştiinţa localnicilor până în zilele noastre. În urma conflictelor cu regele Ungariei Andrei al II-lea, Ordinul Cavalerilor Teutoni este retras din zonă în anul 1225. Efectele terapeutice ale apei Izvorului Tămăduirii din Podişor se presupune că au fost cunoscute şi de către fostul domn al Valahiei, Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476), care îşi stabilise în anul 1459, reşedinţa domnească, pentru o vreme, la Rucăr.

De asemenea şi alţi domnitori valahi care au staţionat la Rucăr, ca Mihai Viteazul (1522-1601), Radu Şerban (1602-1611), Mihnea al III-lea, Constantin Şerban (1654-1658), și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), foarte probabil au cunoscut acest izvor tămăduitor şi au beneficiat de efectele terapeutice ale apei sale, ca şi unii principi ai Transilvaniei care au poposit în această localitate. Date şi informaţii bogate despre prezenţa Ordinului Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei şi în zonele învecinate, se găsesc în izvoarele documentare scrise, maghiare şi germane din epoca respectivă, care au permis cunoaşterea detaliată a activităţii desfăşurate de către acesta şi a rolului pe care l-a jucat în istoria teritoriilor menţionate.

Despre prezenţa cavalerilor cruciați în această zonă geografică şi aspectele activităţii lor militare, religioase şi constructive, vorbesc în lucrările lor şi istoricii muşceleni dintre care amintim pe C.D.Aricescu, Dimitrie Băjan şi Gh. Pârnuţă. Menţiuni despre prezenţa cavalerilor cruciaţi în Ţara Bârsei şi rolul lor în lichidarea pericolului reprezentat de cumanii turanici prin campaniile militare întreprinse pe drumul dintre Bran-Rucăr-Câmpulung, se găsesc şi în însemnările călătorilor străini, cum ar fi Jacques Bongars, Filippo Pigafetta, Fr. I. Sulzer, etc. Prezenţa Ordinului Cavalerilor Teutoni în sud-estul Transilvaniei şi în trecătoarea Rucăr-Bran, ca şi activitatea pe care au desfăşurat-o între anii 1211-1225, s-au bucurat de atenţia cuvenită a reputaţilor istorici români. Astfel îi putem enumera pe Eudoxiu Hurmuzachi, Dimitrie Onciu, Nicolae Iorga, Constantin Giurescu, Alexandru Lepădatu, Ştefan Pascu, Şerban Papacostea, P.P. Panaitescu, ş.a, având în vedere influenţa lor asupra vieţii şi istoriei din teritoriile româneşti menţionate.

Legenda efectelor tămăduitoare ale izvorului din Podişor-Rucăr, apărută la începutul sec. al XIIIlea, în condiţiile prezenţei cavalerilor cruciaţi în această localitate, a dăinuit în timp. Chiar și în ziua de astăzi, majoritatea locuitorilor folosesc și cred în efectele tămăduitoare ale apei. Cu ocazia amenajării Parcului Podişor, în anul 1934 izvorul existent aici, a fost captat şi încadrat într-o construcţie specifică de formă pătrată, din piatră, care dăinuie şi astăzi, izvorul pri mind denumirea de Izvorul Virginia.

În timpul regimului comunist (1945-1989) datorită politicii adoptate de contestare a rolului religiei în viaţa societăţii şi a oamenilor, a vindecărilor miraculoase prin puterea credinţei, această legendă locală care conţine elemente religioase a fost dată uitării astfel că generaţiile tinere nu au putut lua cunoştinţă de conţinutul ei.Cu toate acestea, ea s-a păstrat în memoria persoanelor vârstnice graţie cărora a fost readusă în actualitate în condiţiile deplinei libertăţi de conştiinţă, de exprimare şi manifestare a credinţei create de revoluţia din 1989. Ca semn de preţuire a efectelor sale tămăduitoare şi a legendei ce-l înconjoară, în primăvara anului 2013 în jurul izvorului din Podişor, a fost construită o frumoasă troiţă cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Întregul edificiu a fost botezat cu numele de „Izvorul Maicii Domnului”, după cum se și poate vedea pe frontispiciul acestuia. Acest nou nume vine să întărească aura curativă și în același timp sacră a izvorului.

Au consemnat marii istorici ai locului,
Prof. Univ. Romulus Popa Bran
Prof. & scriitor Nicolae George Podisor